Avusesem un somn tare greu...Răsăritul îşi filtra agonia,desenând pe ziduri romburi portocalii.Am simţit cum a venit...Aşa uşor...Desprinsă parcă din basme.N-am vrut să cred că-i ea,dar nici s-o alung n-am putut.În cameră dăinuia răceala sa,care şi acum e prezentă...şi va mai fi.S-a instalat comod în fotoliul din faţa mea,şi-a împreunat mâinile şi cu vocea groasă,pătrunzătoare mi-a spus:"N-ai ce să-mi faci!Văd cum fierbi!M-ai alunga departe de aici,dar vezi tu...Fără mine,nici c-ai fi existat!"
Dacă ai fi fost acolo,alături de noi,i-ai fi citit pe chip trăsăturile bărbăteşti,îmbinate cu cele feminine.În ochii săi purta gheaţa,în obraji roşul trandafirilor,pe buze umbre livide de rău.Trupul era parcă al unei zeiţe şi rochia albăstrie îi venea perfect.În părul argintiu,presărat cu fulgi mari de nea,avea stelele.
Aş fi vrut să găsesc argumente,să poată pleca ea singură din odaia mea,însă mi-am spus că mai am mult timp de-acum înainte...şi-n plus are dreptate.N-am putere s-o alung şi nici n-aş face lucrul ăsta şi ea...e anotimpul ce mi-a dat viaţă....Poate peste încă vreo cincizeci de ierni o să am puterea s-o înfrunt!
Încă mai plouă.O notă invers pe oglinda rigolei şi un timp mort ce mimează orele.Se lasă ceaţă şi vorbele de abia se mai aud.Inima foc!Dor...Scrâşnesc cuvintele pe hârtia colorată,absentă de litere.Cuvintele învaţă graiul viselor...
