luni, 30 iunie 2014

H2O

"Dans ma rue, tous les soirs j'me promène."

am dus la bun sfârşit consumul zilnic de apă: doi litri. speram să nu bată vântul în aşa hal încât să mi se desfacă plămânul. în noaptea aceea am râs cu poftă şi cerul gurii făcuse curcubeu. aveam comisurile până-n tavan, până-n cer.


miercuri, 25 iunie 2014

duplex

"Bel-Ami, Bel-Ami, seducătorule, Bel-Ami!"

mi-ai împrumutat cursurile tale; o noapte întreagă am citit şi m-am gândit la tine. mi-am ocupat timpul. de fapt, ce-aş mai fi putut face? nici n-am simţit oboseala. mi-ai promis o seară faină. mi-ai amintit de una dintre prietenele mele. m-am îmbrăcat în grabă, n-am vrut să te fac să aştepţi. ştiu că m-ai privit mult. în cameră mirosea a frunze uscate şi a dulceaţă de cireşe."fii poezia mea". am alergat prin ploaie până la cafenea. mai târziu am primit pozele; 27. râdeam cu toţi dinţii, râdeai şi tu, eram în fum şi acorduri satriani. când am plecat, era trecut de doişpe; prietenii tăi ţi-au dat un brânci , ai zâmbit şmechereşte. am zâmbit şi eu. am pălăvrăgit toată noaptea, m-ai convins să citesc din cărţile tale, "simfonii, nu de alta... o să îţi prindă bine". am păstrat creionul tău, pachetul de şerveţele şi un poem.. aaa. îmi scriseşi un mesaj pe coperta cărţii: " răscoleşte bagajele!" ... "jacheta, o să-ţi prindă bine prin ploaie".

duminică, 22 iunie 2014

.

"Kiss me hard before you go."

m-am aşezat la un spate de fluture
masa din bucătărie: o pungă de zahăr,
o pâine, un prosop, o legătură de chei,
un pachet cu biscuiţi, două castroane,
pahare cu suc, un ibric, plicuri de
ceai, un bucheţel, o viaţă de om în cămara
noastră de suflete am închis un ochi de
sticlă care curgea "vin, vin acum"

m-am oprit la jumătatea drumului
cum să iau lucrurile de la jumătate
fără întreg, neîntregite
cam greu, m-am oprit
"ai un foc, ai un foc?" aurolacul
râdea a treia parte din infinit.


marți, 17 iunie 2014

gânduri

"ce fum mai iese din tine iar eu spre ce ruine mă îndrept"- Marius Aldea

pe tine te ştiu
cumva, nu ştiu cum aseară
mi-a căzut un dinte în vis
semn rău mi-au spus bătrânele
aş fi vrut să ştiu că 
eşti bine "cum îţi mai merge?"
bombăneai ceva, în dimineaţa 
aceea m-am gândit la tine, am
înjurat în gând, mi-am muşcat limba
nu închide ochii, da' eu i-am închis
şi-am fost la tine

la scrisori n-ai răspuns niciodată
începusem să îmi fac griji
am desenat o hartă
a tâmplelor şi mi-am 
văzut de drum, dureroasă lovitură
aşa-i, mai pe seară am răsfoit o carte, 
nişte reviste, în cafenea era linişte
m-am gândit la tine, tipul de vis-a-vis
căuta o adresă, a trecut strada
de unde ştii, poate eu
sunt capătul drumului
tipul acela mi-a amintit de tine

pachetul de ţigări îi aluneca
din buzunare.







vineri, 13 iunie 2014

nebunie

"Je n'suis pas folle..."

dacă m-ai fi cunoscut acum un an
ţi-aş fi răspuns obraznic, mi-aş fi dat ochii
peste cap şi te-aş fi strâns în braţe
la urma urmei, uciderea prin sufocare nu-i
o crimă; te-ai înecat aş mai fi avut o şansă
la a doua mea viaţă de scârbă, de silă şi
de capăt al drumului

în capul meu mirosea a flori de cireş
a şampon bărbătesc şi a cameră de studiu
cu hârtii, pixuri colorate şi notaţii abstracte
fără nicio legătură cu examenele
o să arunc tinereţe pe marginea şoselei
trotuarul, domnişoară, trotuarul
greaţă să-mi fie, greaţă

ce bine că sufletul mi-l legasem singură de
trupul meu cu ace şi vânătăi, mi-am bătut un
cui în călcâi, "stai o clipă să-ţi povestesc despre
cei ce-mi salvaseră sufletul"


luni, 9 iunie 2014

scurt

"fără de teamă gândul meu, fără de teamă gândul meu"

mă închid în camera 407
închid sufletul
închid telefonul
şi nimeni nu mă mai caută
e linişte albastră pe mâna stângă
vârfuri şi biletul cu grijă ales, mulţumesc
prietena mea, am văzut lumea altfel de atunci

cu apa până la genunchi
şi flori de câmp
cântec jumătate hoinar

sunt geloasă da, sunt geloasă pe fetele
cu scrisori "e de la tata"  mi-a spus
începea " draga mea, să asculţi led zeppelin
şi să citeşti" cred că am visat şi-acum,
serios cine şi-ar întoarce
privirea spre un
om ratat sufleteşte



joi, 5 iunie 2014

lagună

"Plângi, prea cuminte Enigel ! / Lui Crypto, regele ciupearcă, / Lumina iute cum să-i placă ?/El se desface usurel ! / De Enigel. / De partea umbrei moi să treacă..." - "Riga Crypto si lapona Enigel", Ion Barbu

"te-ai bronzat albastru" şi-am râs
te făcuseşi frig peste pântecul meu
eclipse înnodate în blocuri cuminţi
de ce gleznele tale sunt cu lumină
acasă se făcuse dimineaţă, cearşafurile
erau ude, se făcuse noapte în mine
între două gânduri din cutia de corespondenţe
te-am iertat, oricum ai fi fost- albastru şi nebun,
chitarist şi camera sclipea de lumină

tu ştii că n-aş zice nu
slăbiciuni, vedeam cum dulapul
din hol alunecă şi cade
deasupra capului meu îşi luau avânt îngerii.

tu ştii, că n-aş
fi spus nu.




conducem cadillac-uri în vise de noapte

conducem cadillac-uri în vise de noapte