miercuri, 27 februarie 2013

apoi

"îngroapă-te cu mine în sămânţă..."

ştiu şi acum.ţin minte că aveam două,trei pixuri verzi
pe măsuţă,în stânga mea:mutam cu grijă filele
şi însemnam inima cu degetele încurcate la spate în semn de minciună.
la sfârşit mai greşeam notele,dar se mai întâmplă,
apoi îl credeam în stare să se desfacă în jurul trupului meu,cu velele înălţându-se
din glezne până în creştetul pământului.apoi...
eram sigură,sigură că nodurile se vor desface prin mine
cum încălcam erele comediilor mici.

îşi caută în faptă,chipul său,chipul ei de fată rebelă şi modestă
fată isteaţă şi crescută crud într-o coajă putredă de castană.
fata plânge şi nu se găseşte.şi aleargă,aleargă,la un moment dat cade
şi un înger tămăduitor îi ridică respiraţia:"nu e loc pentru tine aici.trebuie să lupţi!"
şi fata luptă.se zbate.nimic.
-ai fost un înger rău!se aude printre sughiţuri
iar la celălalt capăt al firului,
Lucifer.

şi-n disperatele noastre căutări mor oameni
ei trec mai departe şi nu privesc înapoi.sunt fericiţi şi frumoşi...

vis:ideal,cruci fantastice,oameni,
pod,mare,sârmă,pian,Bach,mmm
mai bine Rose...

 [salutări din lumea urşilor adormiţi]

sâmbătă, 23 februarie 2013

cancer

"-Uite, el te ţine minte şi-acum.
- Adevărat?"

în frizeria cu tapetul portocaliu
aşteaptă întotdeauna un prunc gata să adoarmă,
cântărind cu mirare ceasul în care trebuie tăiat până la piele
se ridică solemn,porunceşte grav ritmul sufletului-
şi îşi deschide braţele.
între cotorul mărului şi pleoapele căzute în palmă
e numai un gând de creiere putrede-stins cu miere şi nume simandicoase.
avortat într-un eseu desculţ,nodul degetelor se face vinovat de nenoroc,
carapace învârtită în osul broaştei de mare
eu am fost la bancă şi am deschis conturile lui eros,ameţit de suspine
luni,joi,miercuri sau vineri-fără marţi între orele cupidon şi thanatos.
e un soi de şmecherie în iubirile astea:aici vezi,aici nu mai vrei să vezi,
cam atât.nu ştiu să cânt.am învăţat să desenez bastonaşe din burta câinelui
"nu te sfii!tot suntem oameni."
"credinţă ."

vis:11:50,cerneală
nume,haos,timp,fluture.
-hei!ce a fost?
-mmm.se putea mai bine.
-ce spui?
-ah!
-asta numesc eu viaţă!
motoare,pod,masă,lumină,stradă,felinar...
aşa să fie,de azi,în 16,17 chiar 19 zile.
de necondamnat-vis.

[salutări din lumea urşilor adormiţi]


vineri, 15 februarie 2013

încă ceva

"-îţi aminteşi? 
-da, fireşte că n-am să uit..."

mă caut de piele
şi-n goana mea de boală
îmi întorc în stele ciorapii de mătasea broaştei
mă torc de durere,cum o mâţă îşi toarce coada în firul de iarbă
şi-i caut respiraţia titanică în obiceiuri devenite vicii(spirale în "x")
li se mai spune visuri sau moşii la ţărmul arborelui de cacuciuc.
ei se joacă.eu stau şi privesc,şi în joaca lor de tineri frumoşi
se prind în piept cu veşnicii şi constelaţii.eu merg.ei se joacă.
trec mai departe,ei străbat continente....
şi-n erele acneice şi posomorâte ale universului se nasc forţe vitale
de arsenic în băutura preferată,cafea,ceai ori gutui din compot.

geneticile ciclului de plastic
mi-au străbătut măruntaiele într-un foc aspru
cântărind întâi şi întâi cuibul cu bufniţe,cuibul cu şerpi,cuibul cu fluturi
şezând în mine,toate.

gatsby e parcă mai departe,
"hei,ce se întămplă?"
"cutremur de fluturi..."
"genunchi zdreliţi"

[salutări din lumea urşilor adormiţi]

vineri, 8 februarie 2013

noduri

"Te strig adesea în mine ca să-ţi răspund în tine despre viaţa eternă..."

am clădit vieţi somnoroase
am jucat rău,pentru un bine universal
şi-am pierdut un război-la final uite,că n-am nimic
scriu urât.numai când încep un caiet cu notiţe noi literele se mai rotunjesc
aşa cum un pântec capătă forma unui ou în şapte,opt,chiar nouă luni de frică şi (ne)viaţă
apoi scriu împunsă ca de un ac ca la început,tare,tare urât.
mama mă observă din când în gând dar tace,nu îndrăzneşte să-mi clintească orizontul
mă vede mare,mare de tot
eu sunt mică şi resemnată în degetele mele fripte şi neîndemânatice.

mă gândesc:pentru fiecare maşină există
o "ieşire de salvare",un soi de trapă-scrie cu majuscule
"dar pentru suflet,cum se numesc urgenţele astea,salvările astea
dispariţii,exoduri,morţi,sinucideri....
cum mă,cum?"
şi vocea se stinge într-un sughiţ închis între fermoarele unor blugi sfâşiaţi
"ce e,ţi-e teamă de ce îmi stă în putinţă să fac?!"

vis-cobor în fugă scările,răsărit
aştept cu nerăbdare să ajung în stradă "te încumeţi?"
"dacă mi-e teamă pot să ţip?"
"cum să nu?!"
drum...
"îţi prieşte aerul rece?"
"bună dimineaţa!"
zâmbete,spate...
"da.."

dependenţă.
punct în doimi,motoare,pod.

[salutări din lumea urşilor adormiţi]

 

miercuri, 6 februarie 2013

enumeraţie

"una foarte jos,întoarsă spre pământ...una foarte sus,aproape ruptă!"

stânga,îi deschid pleoapa şi mă caut în ochiul său
şiret legat la spate-fug,sufletul îmi e în genunchi
nu mă ţin degetele,de frică în altă parte
mai e ceva cam cât o carapace de om,motoarele frizează
zâmbet,plete,ploaie
da'ştiu lupte seculare în poeme ciclice
tuse acneică,obsesii primare
încurcat prin vene...obsesiv,
dă-mi-te,
într-o adiere răzvrătită de scai-albastru
himeric în deplina ta măreţie,
piele,cărţi,jachetă,om,răsuflare,
lanţuri,răsărit,scoate apa din piatră seacă
cuvânt de fluture
în pumni de coajă...

[salutări din lumea urşilor adormiţi]

sâmbătă, 2 februarie 2013

mama,stare de veghe.o hartă şi un suflet

 "când el te va mângâia lin..."

m-a prins mama sub uşă
desfăcându-mi cariile de maxilarul stâng al inimii,
mi-a descântat trupul de sticlă.
m-a găsit mama pe prag
adusă în spate de fluturi şi jazz newyorkez
ba nu,era un soi de folk-încurcat cu oceane rotunjite în pântec.
pe harta iubirii nu e scris "om bun","om rău" degrabă
os în coasta furnicilor,bufniţe citind poeme nocturne
ai deşteptat veşnicii în cochilii de melci,
pe care numai cu ochiul ascuns le zăreşti,
atât de neînsemnate şi cuminţi,zgâriate fin pe harta sufletului.
mi te-am imaginat în dreapta braţelor mele
povestindu-mi despre filmul de joi seara,
despre albine în coji de portocală şi visele de dinainte de tine.
ce putere fantastică în acel sfârşit de septembrie...

apa are un autobuz portocaliu
în întreaga sa existenţă de şoaptă şi neom.
ciudate contradicţii în
stare de veghe....

[salutări din lumea urşilor adormiţi]

conducem cadillac-uri în vise de noapte

conducem cadillac-uri în vise de noapte