joi, 23 iulie 2015

Celular

Știu că era o fată frumoasă, am conștiința frumuseții ei fără s-o pot descrie”- Radu Tudoran

În ce chip mi se întoarse dorul de părinți. Mamei i-a luat un timp să mă recunoască. Tatăl a așteptat un timp, un anotimp (încă mai așteaptă) . Pe unde umbli tu, oamenii sunt mai buni, distracția e soră cu moartea, știi ce vreau să zic ( ori la bal, ori la bal) . Am visat nuntă noaptea trecută, acum două vise, a fost o bicicletă în noapte, ți se pare firesc... La ce bun?! Dana mi-a povestit că bărbații sunt niște bestii, bărbații sunt nenoriciți- mi-a spus mama, Laura- n-ai pierdut nimic, fii fără grijă. Sunt. De unde teama.. Prostituție literară cu Matei Vișniec și Boris Vian, pe ascuns- numai pe timp de zi/ ora cinci- ora ceaiului.

sâmbătă, 11 iulie 2015

facultatea de a gândi

 Lucruri mari, începuturi mici, vorba înțelepților

Mi-am lăudat exagerat
temperametul de fată-băiat (Tom Boy ratat)
încât aș putea spune despre mine, Dumnezeule, atâtea
și atâtea lucruri: ei au luptat pentru
un debut editorial inexistent,
planul universal abrupt scindează materia.
Sunt în căutarea celui mai frumos cuvânt despre mine
nicio experiență nu-mi poate fi certificată

Dat suflet în căutare, pierdut.
Criminalii atacă doar în ploaie,
minte bolnavă, comiterea unui suicid
Parfumul lui Suskind- parțialele unui vis.
Parfumul- povestea unui ucigaș.

joi, 2 iulie 2015

parte

Isaia dănțuește” .

Competițiile băiețești în
felurite orgolii, niciodată
aceleași.
Bărbia mi-a fost retezată, încă de
la începutul universului, ascult
cu obrajii, marea facere a lumii
la care participarea lui Dumnezeu
n-a mai contat la exilul edenic.
Izgonire, revoltă, ură, toate acestea
cu o teribilă dorință de a fi cea
mai bună variantă a ta.

Pe patul de moarte, un Procust rănit,
dedublarea
unei ființe meschine, cinice,
parcă neadevărate- purtătoarea
unor false valori.


conducem cadillac-uri în vise de noapte

conducem cadillac-uri în vise de noapte