"Prieteniile sunt acum închise. Fără încercări. Fără aprecieri, să-ţi intre bine în cap. Da, mă, da. Ca-n anotimpurile acelea de foarte departe."
Nopţi ratate, gânduri false, ruptură. Sacrificiu. Lumi secrete, anulându-se una pe cealaltă. Trupul fremătând. Cărţi, patetice sentimente. Lumini, umbre, s-a întâmplat ceva în cursul absurdei noastre existenţe, luptele seculare, semisoarele, trecutul, mandarinele şi iubirile târzii, să te arunci pe repede înainte, mişcări lente, posibile geneze ale sufletului. Zborul frânt, cântecele Perseidelor. Dezmăţ artistic, în veşnicele competiţii dionisiace. Beţii crunte, falsele premise ale unui trai casnic.
"Camera era toată plină de flori albe alese de Colin şi pe perna din patul desfăcut, era o petală de trandafir roşu. Mireasma florilor şi parfumul fetelor se contopeau, iar Chick se credea o albină într-un stup. În păr Alise avea o orhidee mov, Isis un trandafir stacojiu şi Chloe o camelie albă, mare. Ţinea în braţe un snop de crini şi lângă brăţara de aur albastru masiv îi strălucea o brăţară din frunze de iederă, noi şi proaspăt lăcuite."- Boris Vian, "Spuma zilelor"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu