13

..

              Visez că sunt încă la școală, plângând. Alteori imaginarul meu imaginat susține că sunt un om drept, cu o bună, dar proastă creștere (aici este creat un paradox) . Vina îmi aparține. Un cuvânt nu am spus, nimănui. Am tăcut. Scriu. Am făcut din mine propriul meu dușman. Sunt asemenea Monei, personaj, și mai mult- spirit pe care l-am suprasolicitat cu mintea și sufletul. Am încălcat acel chinuit pact ficțional al amintirilor studențești. Sunt în tren: vin de la Constanța, dar încă nu am habar. Coordonatele personajului nu se potrivesc mie cu totul. Port o imensă pălărie de vară și o rochie asemenea, diafană. Sunt fără capăt și fără căpătâi. Puțin seducătoare. Văzută. În lumină, timpul trece mult mai ușor. Stupide influențe. Ușoare influențe, un pic încântătoare, prea puțin cu duh. Imagini de colorat pentru copiii fără capăt și fără căpătâi.

13

http://www.litera13.ro/

Scriu bine... Sunt oameni frumoși! Merită citită, văzută, amintită!

.

”La-la-la-bum/ Magicul bun”...

Când mi-e frică spun că îmi e rău. Așa s-a întâmplat toată copilăria. Sentimentul revine uneori. Am slăbiciuni. Am și puteri vindecătoare, cu toate astea. Dă-mi, Doamne puterea cea de toate zilele și toată iubirea ta. [...] Îmi imaginez un garaj. Și-o pisică verde... Mi se frânge suflețelul, așa, dintr-odată. Și plâng, zâmbind mult apoi. Te.... Mi-e așa... Cum să-ți spun eu?  Suflețelul meu frânt, dragul meu scump! Ce să-i faci? Îmi trece cu puțină iubire...

..

”Nu fi ca toți, arată ce poți!”

Băi, mi-e dor de tine, i-am strigat! Și dinți, și semilună adormită, și biciclete râzând în seară și daimonul prin tunel în apelul de la 20:20. Semnalul stabil. Actul numirii este interzis păgânilor. Ai vrea să vii? Ai vrea să mergi, cine s-ar fi gândit că după un an, îmi ardeau vederea toți acei demoni? Fericitule, dragule, calmule,excesiv staticule... Zburătorule în mit! Vară și dragă îți sunt. Ca-n Coșbuc. Amărâți uneori, mai fericiți în altă zi! Tu, dureros de dulce...
Băi, mi-e dor de tine, i-am strigat! Daimonul a tăcut!

...

”- Mi-a fost rușine, n-am știut nimic până a doua zi, îți jur/- Nu jura, că e rău să vorbești strâmb!”

Au fost grele nopțile noastre de beznă sufletească. Teribile. Măcar atât de mult curaj am avut. Măcar atât de multă putere. Îmi sprijineam fruntea de zidurile reci ale Casei de Cultură și plângeam. Mult. Apoi ajungeam în beznă. Teribile nopțile noastre. Dezastruoase. Dar ne-am avut una pe cealaltă. Și asta a contat. Mult. Cel mai mult.

noaptea trecută

”Când mănânci mandarine și te gândești la dragostea ta”..

Noaptea trecută am visat rău, mama! Eram în fostul nostru oraș. Mă întorceam de la școală. Aveai cheile vechiului apartament și m-am speriat teribil. În vis ne-am întors pe ascuns în locul de unde am fugit în noaptea aceea. A fost greu. Să nu plângi, chinuito! Am trăit și mai greu, știm asta. Nu e greu să plângi, mama! E un rău necesar. E teribil să plângi mama, e frumos să plângi. Fii cinstită, mama! Noaptea trecută am visat rău. Am visat cutremur!