duminică, 25 august 2013

copilărie

"aceeaşi aplecare a trupului şi spaima de sărut, şi a te trezi din somn e-o fericire şi sâmbăta şi târgul Moşilor"...-  "Candori", Nina Cassian

- Pe furiş, pe furiş, hoţilor,
mama voastră de jiganii
cu cine v-o fi învăţat;
noi furam mere fericiţi cu dinţii stricaţi, şterpezindu-se
bătrânul ne blestema de părinţi, blestemat să-i fie sufletul.

Jucam şotron în faţa casei,
cu toţi ai străzi adunaţi:
-nea Ilie pozarul, nea Ilie pozarul
strigam prăfuiţi, cu degetele înnegrite
alergând ca apucaţi.

Împărţeam şi cotorul de pâine
şi vafele învechite cumpărate
de la "farmacie", numai să râdem cu gura până la urechi.

De Crăciun ne bucuram unii de alţii, cu câte o portocală
bomboane cu jeleuri
şi o carte de colorat.

Mama era
cea mai fericită
o cană cu ceai şi o
ţigară.



joi, 22 august 2013

rânduri

 "and she sweeps him into the deeps"...

tricoul. cicatricea. bâlciul cu vată pe băţ şi blues în loc de vise.inelele.  ochelaristul ciudat de bun. septembrie. civilizaţiile Micenei. genunchii. fluturii. Janis Joplin. oasele. cămaşa. tatuajul. coapsele. infinitul. formulele de sfârşit. luptele.scrâşnetul. tu. cărţile. filmele uşoare.ceaiul. dezordinea. fotografiile din josul falezei. perseidele. chitara. tăcerile. felinarele albastre şi salcâmii. cerceii. gara. gutuile. îngheţata cu rom şi stafide. joi, 27. ţigara. poemele marine şi însemnările secrete ale Ioanei.înăbuşite.

sâmbătă, 17 august 2013

tămăduire.

"cum tu, cititorule, poate că n-ai văzut niciodată..."

ploaia din colţul străzii. tipul din stradă cu ţigara. dar eu tot pe tine. te. dimineaţa din februarie. acum. îmi muşc buzele. de ciudă. şi aştept.gatsby.scorţişoară. bulevardul albastru şi felinarele.inelele şi logodna.baladele rock.jazzul lent şi târziu.umerii.anticariatul şi rebelii frumoşi din pânze. jurnalul cu însemnările mele strâmbe. şi naive. fata cu şosete de diamant a lui cărtărescu.i-ai zâmbit. într-o zi.şi ea te-a visat o viaţă.mi-aş fi dorit să fiu eu.şi am fost.

vineri, 16 august 2013

joi, 15 august 2013

infinit "es".

"ce a fost cu tine haios şi ce a fost sexual şi discuţiile deştepte şi filmele de la biblioteca franceză sunt ca un anotimp încheiat".- M.Cărtărescu,  "La o artistă"

Pe parchet zăcea tabachera,
cu două infinituri rupte pe sfert.
- nu mai fumez,doar joi mai trag câte o veşnicie,ai spus.
- oh. dragule!dar joi, ce departe e joi.
cobor din pod clasorul şi-mi amintesc de noapte din bibliotecă
cu eva.am zâmbit de fiecare dată când mi-am amintit ochii ei
de jais.

Şi-n dezordinea ta,de tânăr sălbătic
miroseai a rom, şi-n odaie
persistau acordurile de sfârşit ale
rebelului Kurt;27.
-ia un loc oriunde,mi-ai spus.
eu aş fi vrut să rămân lângă tine o viaţă.

Slăbiciunile şi cei 14 salcâmi de la pânze,
aproape 14.




marți, 13 august 2013

simţuri

"poemelor cu bach şi ploi..."

pescăruşii. slăbiciunile. ceaiul savuros cu aromă de rom. ratările. caietul de dictando. pisicile triste din anticariat. negustorul ambulant în centrul oraşului: "dau vise la schimb"! "vezi-ţi omule de treabă", oamenii strigând. biscuiţii cu scorţişoară. chitara. tânărul în nesfârşire. nouăsprezece. mansarda unde se ascultă pe furiş nirvana şi se citeşte murakami. motoarele. salcâmii cruzi şi felinarele. fotografiile. nudul sufletesc. ploile şi nisipul ars. gutuile coapte.februarie. cafeneaua cu "testamentul de ciocolată". Victor şi  nebuniile lui.umărul stâng. ochelarii rotunzi.

sâmbătă, 10 august 2013

reverie

"Ioana iubeşte."

cafeneaua.şi bulevardul pe care mi-am cântat pe degete iubirile şi bucuriile.ceasornicăria din colţ şi bătrânul cu lalelele.poemul fluturilor şi rose cu ploile.salcâmii cruzi şi jurnalul cu însemnările strâmbe ale Ioanei.cearceaful- imensele figuri geometrice.mansardele cu tapetul în flori.posi lingându-se pe bot mulţumită.copiii.ştii,cerceii.filmele proaste pe care le urmăresc şi tânărul care a surâs.poate pentru că a fost singurul care m-a înţeles şi te-a ştiut în mine.vibram.

vineri, 9 august 2013

Cititorilor de blog

În lungul timp care a trecut,de când am început a scrie, mi-am dat seama că există oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată personal (mi-ar face mare plăcere) dar care îmi sunt mult mai dragi şi mai apropiaţi decât cei pe care îi văd sau îi ştiu zi de zi lângă mine.
Aşa încât scurt,vă mulţumesc vouă,dragi cititori şi scriitori de blog că-mi oferiţi,citindu-vă parte din mine şi parte din voi!Mulţumesc.


conducem cadillac-uri în vise de noapte

conducem cadillac-uri în vise de noapte