16.07

”Gândul la mine, pasul mut, neauzit, ceva-n el însuși crescut”.

Sentimentul singurătății și persistența morții. Infernul și visul despre iubire nemărginită. Visul vrăjitoarelor arse pe rug. Întunericul corupt. Pepita sau aurul în stare nativă. Persecuție. Tandrețe. Dulce poem. Inimi frânte. Suflete sucite și răsucite.Mintea ce nici cu gândul n-ai putea-o ajunge.. Noaptea-n lumini, dragostea-n mașini. Întâiul cuvânt. Fata din curcubeu. Nu Iris. Veronica. Ceata de îngeri legănată de Dumnezeu. Păgânul meu suflet. (Minunatul tău gând de noapte) și gestul deloc interzis, însă menținut în ordinea unei alegeri deja făcute. Să mă întorc la Swing... Cum beau îndrăgostiții din același pahar.

copilul

o poezie de copil,
o poezie de fată..

seară

" Who am I to disagree?"

AK-47 
la ştiri a murit 
Kalashnikov
la noi în casă 
e linişte
mama doarme cu faţa la perete
apa seacă fierbe pentru supă
e ajunul Crăciunului
( culmea)
fără " pom de iarnă"

Alice nu mai e în Ţara Minunilor
nici măcar Ioana nu mai e.

fum învăţând

" you know i'm no good" .

trăiam la parc, undeva aproape de centru.
- de la Boogie am învăţat cele mai trăsnet lucruri, pe cuvânt: cum e să chiuleşti de la chimie,
cum să împleteşti brăţările prieteniei,
cum să joci şotron pe faleză,
am învăţat să numără stelele, am învăţat de la Boogie cum e să am locul meu;
următoarea dimineaţă mi-am dat seama "că-s praf" şi că
nu-s mai departe de pumnii pe care i-aş fi mâncat de
la tata, dacă m-ar fi descoperit "însoţită de asemenea om" .

când eram copil obişnuiam s-o vâr în grabă pe Anuca -păpuşa de cârpă- la piept
şi să mă ascund fuguţa- fuguţa sub pat ori în dulapul din bucătărie (unde forfoteau gândacii)
ca nu cumva "să-mi primesc porţia" .
plecam pe furiş la pod
şi-l auzeam blestemând
parcă mândru de el şi de muşamaua
găurită din loc în loc, cu foc de ţigară.

în cele din urmă am rămas la pod
unde am iubit mai mult decât pe păpuşa cu inimă de cârpă,
cu suflet de porţelan.


ei mi-au vindecat genunchii şi obrajii
să ştiu cum e să nu mai doară
şuturile şi palmele de la parc.

copilărie

"aceeaşi aplecare a trupului şi spaima de sărut, şi a te trezi din somn e-o fericire şi sâmbăta şi târgul Moşilor"...-  "Candori", Nina Cassian

- Pe furiş, pe furiş, hoţilor,
mama voastră de jiganii
cu cine v-o fi învăţat;
noi furam mere fericiţi cu dinţii stricaţi, şterpezindu-se
bătrânul ne blestema de părinţi, blestemat să-i fie sufletul.

Jucam şotron în faţa casei,
cu toţi ai străzi adunaţi:
-nea Ilie pozarul, nea Ilie pozarul
strigam prăfuiţi, cu degetele înnegrite
alergând ca apucaţi.

Împărţeam şi cotorul de pâine
şi vafele învechite cumpărate
de la "farmacie", numai să râdem cu gura până la urechi.

De Crăciun ne bucuram unii de alţii, cu câte o portocală
bomboane cu jeleuri
şi o carte de colorat.

Mama era
cea mai fericită
o cană cu ceai şi o
ţigară.

renunţare

"pentru tot ce va rămâne (ne)scris,pentru toate furtunile,pentru toate urletele şi zâmbetele care mi-au trecut în fior spatele,renunţ!"

răzbeşte eroule,ştiu că poţi
de mine în euri simt că îmi e
şi rai cu oameni prinşi între ziduri
izbucnind în bătăi de viaţă şi bestii siberiene
şi desenul trupului într-o geografie simplă de Univers
turnuri cu apă,ghiară de dragon
toate astea au fost ale mele în miez de migdală
dar le-am pierdut,suflete,pe drum că nu ai lăsat
că nu m-ai lăsat şi acum plâng
ca să răzbesc mai târziu,
renunţ la ceea ce m-a făcut om
să ştiţi că astăzi o colivie s-a închis într-o pasăre.


[salutări din lumea urşilor adormiţi]

întâiul şi cel mai mic gând

"vama,îngheţată şi coca-cola.17.încă cinci zile...răbdare,scumpo!"

muşcă drumul până acasă
şi îşi arcuieşte spatele.
dincolo de acel loc
sunt balaurii cu focurile uriaşe
împletite pe trup şinele s-au rupt
n-am să plâng am
făcut un semn mortului
nu ştiu cum e de fapt poezie
în chip de ciudăţenie am pierdut 365 de fluturi
venele au fost cusute
într-o singură mişcare a braţului
gândurile mele au îngheţat,
au încolţit monştrii la marginea degetelor
perpendicular în sus am căzut
cum au sărăcit boabele de struguri?

[salutări din lumea urşilor adormiţi]

mic orizont

"doar până la nori,doar..."

existenţă 
bătută în caramele şi "bomboane de pom"
o doză de vise la mijloc
şi orizonturile mele sunt gata
era să uit:"un pachet de aripi uşoare"
ca să nu-i uit sufletului jindul
şi trupul sălbatic e pierdut pe spate
cu ochii ţintind întotdeauna sus
prea departe de mâinile ghemuite la piept
simfonii albastre,o cămaşă,o jachetă
şi unul uriaş

este
la fel cum a fost
şi n-o să mai fie
punct.

pe plus tot înainte

"voi chiar vă aşteptaţi la vreo prinţesă în bocanci?copacul acela,chel de frunze îmi va fi de acum înainte duhovnic. "

în vitrina albastră
a înghesuit bunica ca pe bibelouri
toate galaxiile cancerigene de la
Aristofan până la Andrieş
şi înapoi.
n-am întrebat-o niciodată
dacă a fost  tânără cu pielea albă s-au
cum l-a cucerit pe bunicul
la horă în sat.
aş vrea când cresc să port pe chip
acea frumuseţe arhaică şi să
cânt "omule,omule"
poeme cu sfincşi.
cine cântă de fapt toate poeziile?
cine cântă de fapt toată cetatea
străjuită de balauri şi zmei?

miau,am murit

aşezi

portativul şi foile de castan

pe fotoliu

sub pătură zac stârvurile fluturilor.

transparent priveşti oglinda

şi chipul tău inert

schiţează linii

creţe pe frunte...

frunzele vii

îmi îmbracă 

inima scheletică
trăim incert
secunda zero
ne e fatală.
trupul meu e născut
din mine,septembrie.

ploaia

ploile nu au fost niciodată mai frumoase
le-am cuprins cu braţele,
o singură dată
şi am devenit scrum.
arşiţa mă topea...
am devenit piatră.

Al şaptelea cer

Am mânjit cu cerneală albastră cei patru pereţi care mă ţin departe de haosul dezlănţuit între cer şi pământ.Voi mai sta închisă aici preţ de câteva lacrimi.Asta până se liniştesc apele acolo jos.Am uitat să menţionez:locuiesc în al şaptelea cer.

Zmee

Mi-e frică de zmee.Dar numai de cele mari,de cele care înălţându-se,parcă prevestesc un necaz.Se mai întâmplă... Nu am înălţat niciodată zmee.

Am înălţat doar vise...

-

Am pictat pe trup alb, păsări fragile şi soare şi flori.
şi un cer infinit scăldat în lumină şi căldură.

Alb

     Phoenix alb şi îngeri de cuvinte.Cuvinte blânde şi nopţi în alb.Picură roua pe cerul meu îngreunat de povara milioanelor de stele.Ramurile cern ploaie frumoasă şi cuminte de alb.De la vis...o rugă fierbinte.De la rugă,la dorinţă nebună.Braţele împletite cunună,îşi întind aripile şi se transformă şi se transformă şi se transformă în alb.
     Sunt fericită.E ziua mea de alb şi mult dor.
Ispita îşi împlineşte trecutul.E "nebună de alb".
Mai dureză o bătaie de inimă până la împlinirea visului alb.
Bum-Bum...
Bum-Bu...
Bum-B...
Bum-...
Bum...
Bu...
B...
 
vis alb.
dor alb.
cer alb.

[-]

Nu mai obosiţi întrebând de mine.
Acum,sincer,chiar nu am timp şi chef să răspund!
Sunt ocupată cu răsfoitul soarelui.
Eh,şi până la urmă,dacă m-aş transforma într-un cuvânt,ce v-ar păsa?

Încep să visez pescăruşi.
Nu e bine.Nu e bine deloc.
Şi până la urmă,ce vă pasă vouă de pescăruşii mei şi de câmpul meu cu maci?