Blestem...

     Luna veghea liniştită asupra voastră până când...i-aţi legat de pământ visele,cu împletituri fermecate.Nu v-aţi gândit că zilele îi vor fi nedormite şi nopţile un chin?!Nu.Pentru că în casele voastre miroase a brad şi a scorţişoară şi flăcările roşii ard cald în sobă cenuşa.Ce vă pasă vouă?Ce-i păsa bietei chinuite,înainte,de voi?
    Ştiţi ce face ea ziua de atunci,în loc să se odihnească?Coboară în chip de lup pe pământ,şi-şi caută visele neştiind că ele-s la celălalt capăt al lumii.Să vă feriţi din calea ei,că de o să daţi ochii cu ea,o să vă îmbrace în foc şi-or să vă mănânce gurile albe ale văzduhului
    Nici noaptea nu-i mai bine.O văd zvârcolindu-se în braţele albastre ale cerului,cerându-i învoire să coboare pe pământ când ceasul bate miezul nopţii.Dar...n-are cum şi de ce...să caute în întuneric visele spânzurate de iţele rătăcite la răscruce de vânturi?!...Nu!

    Jură că nici atunci când se hrăneau cu lumina ei aurie vârcolacii,nu a îndurat chinuri atât de crunte ca acum,când nu mai are pentru ce  să doarmă!Dar va căuta în continuare şi chiar de-şi va găsi visele,de răzbunat,tot se va răzbuna!