Trecerea timpului

    Am început să merg,să vorbesc,să-mi găsesc echilibrul,când alţii se jucau şi ştiau să ceară de mâncare.Alfabetul însă l-am învăţat foarte repede iar când ceilalţi pui de om de vârsta mea,erau mândri că ştiu "Căţeluş cu părul creţ"eu le spuneam "Luceafărul"lui Eminescu deşi nu-l înţelegeam prea bine.Ne întrebau la grădiniţă care e anotimpul nostru preferat şi mulţi răspundeau în cor "Vara!",iar eu răspundeam senin "Îmi place toamna!".Mă considerau probabil ciudată iar eu îi consideram pe ei ciudaţi.Ciudat!Nu ştiam ce înseamnă nici eu nici ei, "ciudat".Aveam doar eu o vagă idee dar nimic mai mult.Când a descoperit că-s stângace,educatoarea mi-a promis că-mi va lega mâna în lanţuri(treaba asta e adevărată) şi n-am mai vrut să merg la grădiniţă.Dar...Ce era să fac?
     Într-o zi,mai târziu e adevărat,(trecuseră câţiva ani),m-am dus şi i-am zis mamei:
     -Simt o durere cumplită,în regiunea fiinţei mele!
Mama nu m-a luat în serios,spunându-mi:
      -Te doare burtica,nu-i aşa?
      -Nu,nu mamă,uite aici mă chinuie ceva!şi i-am arătat inima.
S-a alarmat atunci şi  m-a dus la medic.Acesta a liniştit-o şi i-a zis:
      -Nu e nimic grav,doamnă!E adevărat puţini copii suferă de boala asta în copilărie,dar nu e nimic grav,slavă Domnului!E o fobie...
      -Deci e bine,cu ce-o putem trata?
      -Nu există medicament!
      -Deci nu are nimic până la urmă?
      -Doamnă,nu ştiu dacă o să mă înţelegeţi prea bine...Suferă de "trecerea timpului"...
      -Cum adică?Vă bateţi joc de mine?
      -Nu,nicidecum!Trebuie să se odihnească doar.Să doarmă mult şi..."să se bucure de fiecare bucurie a vieţii"...Această spaimă n use tratează cu medicamente.Pe e a o înjunghie în inimă acum,fiecare minut,fiecare oră ce trece,fiecare secundă....
      -Atunci...
      - Atunci trebuie să staţi liniştită!Nu se va întâmpla nimic rău!...
     De atunci a trecut ceva timp...Doctorul a fost un prost!Chiar dacă nu mă mai doare sufletul,trecerea timpului o simt respirând prin toţi porii...