M-am obişnuit să fiu minţită,înconjurată de oameni falşi,ce-şi urmăresc interesele,dorind să-şi atingă scopurile.Poate "falşi"e prea mult spus...Dar nu-i nimic.Eu am învăţat să iert şi să uit,să nu mai cred ci să mă prefac doar că-s naivă.
Stau undeva în umbră,analizându-vă comportamentul animalic,sălbatic,al celor ce mă înconjoară,asemănător cu al fiarelor care încearcă să-şi apere hrana şi teritoriul.Toţi facem lucrul ăsta,doar că nu suntem conştienţi de agresivitatea noastra.Până la urmă...suntem oameni,greşim încercând să fim înţeleşi şi să înţelegem,neîncercând mai întâi să ne înţelegem noi pe noi.Ăsta e rostul nostru.La fel ca în lumea animalelor.Suntem prieteni şi totodată duşmani,blânzi şi agresivi,răi şi buni,cuminţi şi obraznici.
E lumea noastră,a oamenilor...Ce nu ştim însă?
Să fim oameni,oameni mari şi cu...minte....
Uitasem că scriam de ore întregi şi citeam pe nerăsuflate,ca să-mi alin dorul de copil ce-mi ardea obrajii,
16 ani.Ai colegi noi,niciun prieten,niciun duşman,nicio fiinţă care să ţi se opună,care să te facă să fii şi în afara ta.Nu ştii ce e dragostea,dar te gândeşti mereu la asta.Eşti singură şi de o trufie înfiorătoare.N-ai nevoie de nimeni.Cum te priveşti în oglindă,seriozitatea ta te intimidează.O făptură inaccesibilă,rece.Stai între cărţi .Mama şi tata sunt ultimele persoane care ar putea să înţeleeagă ce se întâmplăcu tine.N-ai chef să vorbeşti cu ei.
Decupam cuvintele şi le agăţam cu grijă pe cerul meu alb
M-am obişnuit să fiu minţită,înconjurată de oameni falşi,ce-şi urmăresc interesele,dorind să-şi atingă scopurile.Poate "falşi"e prea mult spus...Dar nu-i nimic.Eu am învăţat să iert şi să uit,să nu mai cred ci să mă prefac doar că-s naivă.
