M.V.

Frig si un vânt tăios.Ne desparte sticla,prin care de abia te văd:
 -Intră,deşi-s aşa n-am ajuns de speriat!
 -Mă auzi?!
-Aud,văd,simt!
Stătea pe un scaun,în sala aceea mare şi nu-mi vine a crede că-i el.Lumina şi căldura reflectoarelor erau aţintite asupra sa.
-N-ai venit când ar fi trebuit!Dar e bine şi aşa decât deloc!
-E aşa întuneric şi frig aici!
-Situaţia!Ce să-i faci?!
-Nu-ţi pare rău?
-La ce bun?!
-Păi...îi faci să sufere!
-Uite,nu-i vina mea!Deci să trecem la ale noastre.Ai venit aici să mă ajuţi!Corect?!
-...
-Ţine asta!Şi urmăreşte-mă!
-Dar cum pot să fiu eu în măsură,să...
-Eh!Taci şi ascultă...ori ţi-e frică de fantome?!Deşi nu ne cunoaştem,am fost colegi,bine?
-...Da!am răspuns înspăimântată de privirea aceea rece.Ştii,nu mai eşti cum te vedeam demult.
-Oamenii se mai schimbă când devin neant!Hai,să mă apuc de treabă că e ultima oară...
-Ultima oară când ce?
-Hai că mă enervez!Deci...cum începea?Aşa:
    " Nu există prieteni care pleacă. Aceia nici nu erau prieteni, ci doar cunoştinţe. Stăm cu toţii într-o gară, pe un peron, aşteptăm ceva, nici noi nu ştim ce."Bun...
-    "Suntem singuri. Trenurile..."
-Da.Deci:                                                                                    
"Suntem singuri. Trenurile vin şi pleacă dar nu sunt pentru noi. Dacă ar fi le-am recunoaşte. Stăm singuri pe o bancă, îngheţaţi de frig şi singurătate. Apoi vine cineva şi se aşează lângă noi. E tot un călător. Şi el aşteaptă un tren. Aşteptarea apropie oamenii aşa că intrăm în vorbă, ce să facem şi noi?[...]Nu am să iau nici un tren, nu am să merg mai departe. Aştept pe cineva care să rămână aici pentru mine, lângă mine, mereu."
-Frumos!
-Sigur?Nu breau să mă fac de râs,acum ultima oară.
-Da,e foarte bine!
 -Te cred pe cuvânt!
Şi...chiar pe scenă a avut o strălucire aparte!Aplauzele l-au bucurat!Dar odată ieşit de pe scenă,nu l-am mai văzut!Pobabil...