nebuneşte, se contopeau cerurile, cum sufletele noastre îmbătate de drag şi dor descopereau stelele coborând pe pământ.în piept se zvârcoleau pescăruşii şi visam flori de tei şi ploaie cu trup de pasăre albă.chipurile noastre născuseră aripi plămădite în cifrele zarurilor...Fiinţa- Poezie şi Omul-Chitară au murit demult...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu