
"cum îți bate sufletul a pustiu și ce războaie se dau în tine toată". o cameră verde. cu lumină și soare. interior cald și rebel în care se răzvrătesc constelații uriașe. cearșafuri reci. desculță, cu gleznele pe muchia cerului. "tu știi cum e", i-am zis "mi-au spus atunci că numai oamenii mari știu. eu am înțeles". noaptea trecută m-am ridicat de la masa de scris, cu un copil în burtă. mi s-a făcut frig. și copilul a scâncit. copilul meu imaginar. din burtă către suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu