Ultimele lucruri de care-şi mai aducea aminte erau o salvare,sunetul unei salvări,urlete de disperare,privirile părinţilor ei...şi pauza aceea lungă care-i provocase o durere puternică de cap.Privea în gol şi râdea.Râdea dar nu era râsul ei...Fericirea o pierduse demult!Trăia un coşmar pe patul din spitalul acela mizer şi nu realiza.Drama ei apăsa mai mult sufletele apropiaţilor săi. Nimănui nu-i venea să creadă,deşi nu era prima oară când se întâmpla...De ce?Pentru că atunci,prima oară, promisese că n-o să se mai atingă de ele,dar acum era poate a suta oară când se lăsase păcălită!Şi poate nu au păcălit-o ele,ci el!
Pentru un moment a fulgerat-o un gând!Dacă ar face rost de altele?Ar vrea să simtă din nou plăcerea fără să fie vinovată de nimic!Dar în zadar...Nici nu se putea ţine pe picioare aşa că...Cum ajunsese în starea aceea nu-şi dădea seama.Nici nu avea cum!Ştiau toţi pentru ea şi era destul.Parcă acum îi părea rău...Ba nu!Nu avea niciun sentiment.
Sufocată de aerul îmbâcsit de boală îşi dorea cu orice preţ libertatea.De ce nu se gândise mai devreme la asta?De ce de abia acum realiza...De fapt de fiecare dată ştia de greşelile făcute dar ce mai conta acum când nimeni nu mai credea în ea?
S-a ridicat sub privirile acestor NIMENI.A deschis fereastra,privind cerul înseninat de perdeau străvezie de lumină.Păcat... cerul ei era aşa întunecat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu