Soarele viu alunecă,lăsându-se înghiţit de marea spumegândă.Cerul se revarsă ca o rupere de nori,spălând mucegaiul stâncilor.Stelele însoţite de însăţi Tăcerea se îndreaptă leneş spre ziuă.Pâlpâirea mocnită a reginei nopţii mânjeşte văzduhul într-o culoare nedefinită de mov.Pânza de doliu a întunericului marchează viaţa netrăită a înstrăinării.
Siluetele navelr imnse ce străbat apa se evaporă în zare,împletind simfoniile lumii.
Fluturându-şi lumina difuză,un fulger prevesteşte un tunet adânc,grav.Marea începe să se agite fiind nestăpânită.Furia ei mă înspăimântă,dorindu-mi totodată să fug,să mă arunc în braţele-i puternice,protectoare.
Mă pierd,mă pierd oricum dar aici mă rătăcesc într-un mod frumos pentru că e lumea mea,pe care o cunosc şi mă cunoaşte cel mai bine.
Se lasă din nou linişte.Nervii mării s-au descărcat.Inhalez aerul rece şi proaspăt bucurându-mă de o nouă zi.Zi ce îşi revarsă lumina asupra mea,răsăritul filtrându-şi agonia prin mine.
Astfel mă bucur,plâng...în sufletul meu luând naştere....renaşterea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu