Am înţepenit de ceva timp în fotoliul ăsta confortabil.Nu m-aş mai ridica.Privesc apusul.Fumez soarele,înecându-mă cu săgeţile-I fierbinţi.Îmi trec prin minte,val-vârtej câteva rânduri dintr-o carte citită nu cu mult înainte de mă închide în cameră şi de a contempla spectacolul nopţii.Câţiva nori îşi urmează drumul…undeva departe.Un drum infinit…
Se lasă noaptea.Liniştea absurdă,monotonă şi mută îşi caută perechea.Mă simt copleşită de surâsul ochilor agăţaţi de cer.Undeva pe mare o sirenă cântă.Îşi caută alesul inimii.Valurile lovesc cu putere stâncile mari,care,insensibile nu simt nicio durere.Pe nisipul rece şi fin se conturează urmele unor paşi.Paşi care conduc veşnicia…Furtuna s-a dezlănţuit cu totul.Rămân în continuare nemişcată pe fotoliu.Fluturii m-au prin în mrejele lor.
Dor...Şi o pauză lungă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu