"
secunda aceea s-a stins.timpul meu a murit demult..."
Imaginea din oglindă mă priveşte cochet.Imagine zbuciumată,cu trăsături schimonosindu-se pe ziduri.Îmi cunoaşte sufletul şi-mi ştie fiecare bătaie a inimii.Mi-a dat o palmă atunci când a trebuit,mi-a aşezat pe frunte prima iarnă şi primul viscol într-o zi a lui şapte.Mă îndreaptă în fiecare secundă spre moarte conturându-mi un traseu perfect,presărat cu multe piedici şi multe bucurii.Ştie că sunt specială şi mai ştie că de fiecare dată când nu mă aştept cineva îmi va face un rău pentru a fi mai bună mai târziu.
Şi eu ştiu, la fel ca şi ea...că într-o zi va părăsi trupul ăsta şi că de mine se va alege pământul din care cu durere mi s-a plămădit destinul.Ştiu că într-o zi nu va mai fi aici şi că va da socoteală acolo,undeva cu ochii deschişi în lumină.Eu am să am ochii închişi,într-un somn adânc şi poate că ei vor plânge pe pieptul nostru închis într-o cutie şi că ne vor întreba fără să aştepte răspuns de ce s-a întâmplat aşa,de ce a fost să fie aşa.Şi niciuna din noi nu o să mai dea socoteală chiar dacă ar vrea pentru că una va fi sus şi cealaltă jos.
N-am să mai simt aproape de mine nici frunza,nici pământul,nici lacrimile care vor curge.Şi din nou ea,desprinsă de mine,va alerga înspăimântată dar fericită totodată,căutând o persoană bună,care s-o înţeleagă şi s-o facă să simtă o atingere,un parfum.Dar ce păcat că nu va putea să se mai întâmple nimic...niciodată
Una va fi trup,cealaltă suflet.2 imagini suprapuse perfect.În ziua aceea,care e departe acum...are să schimbe tot ceea ce eu am însemnat deja.
