duminică, 11 octombrie 2015

fructul oprit

Se poate trăi și în sărăcie, pe cuvânt. Se numește poezie, lumino. Cămăruța cu ploi și postere Sara, zmeule, călătorule, subiectul încins, închis, haosul, șah-mat/ spitalul, numele meu ascuns de de pisică, frigul, iernile, aprinderea, etapele, fâstâcindu-ne, ocolind adevărul, piesa de rezistență, cursurile târzii, fericirea, discuțiile productive-neproductive.
vintage, continua visare, creație, cuie, o logodnă infinită, filmele franțuzești, visări, ce ai vrea să îți spun, de fapt? , m-ai obișnuit într-un anume fel, mi-e greu acum, noapte bună, mama, noapte bună.

duminică, 4 octombrie 2015

joc

În dimineața aceea, Bucureștii miroseau a portocală și parfum scump. Ploua: "Și haide vino sus dacă plouă/Piața Romană, numărul nouă". Încă în carusel. Val și formalitățile, nebunia de a fi. Ideile, nu, poate, da, nicio certitudine. Pasiunile, căutarea, culcușul cu vise, prieteniile reci, apelurile târzii, florăresele de la Obor, scâncetul. Motivele puerile, simfoniile, brațe reci, Esenin/ a ține pasul, aici, acum, 2, când, niciodată, licorile, micul balcon, bună dimineața. Iluziile, Val, jocul de-a vacanța.

joi, 17 septembrie 2015

teatru

"Dulcele meu surâs, dulcele meu" .

Patru fără un sfert dragostea mea cum să te fac, cum să te. Mazilescu, Gog şi Magog, intru la trei prima piesă care se joacă, doar ştii că viaţa mea e scena, Pescăruşul cu Antoaneta Cojocaru, Betty aşa exerciții de improvizație nu interesează pe spectatorii care vin să vadă o piesă de Cehov, zicea cineva nimic spectaculos, comedianta, comedianta ce caut eu aici? altă piesă mişto.

joi, 3 septembrie 2015

scriere, scriitor


"E un joc egal de părinți, cu oameni ca voi, cu fetițe ca mine".

E un joc egal și nul. Gol, fad. Nerăbdare mea. Jumătate de drum l-am trecut prin tunel. Să dorm și parterul blocului să se prăbușească, iar eu, nespus de visătoare și de somnoroasă, să mă trezesc și să adorm din nou, într-un nesfârșit șir de blesteme. Asta e de fapt condiția jocului, i-am zis, asta e. Cedez insistențelor tale, demonule,  hai/ te rog mai mult. Trenul meu și uriașul oraș în care posibilitățile sunt într-un zero absolut.

marți, 1 septembrie 2015

toamna

"Imensul pustiu sufletesc, în care te-am primit cu toată căldura..."


Să îmi scrii cu voce tare. Ce ţi-aş putea scrie înapoi? Mi-s neputinţele depărtări de Dumnezeu. Îţi adormi trecerile prin mine. Te fac. Te. Spovedania surzilor. Lumină. Tu me manques. Baudelaire şi filmele pe care le vedem apoi, împreună. Cercul. Ursul doarme şi-a uitat de foame/ răsună ecoul unei copilării ratate în care mi-am purtat stângăciile în lanţuri. Exerciţiile, Cehia, cuburile, lego absolut şi discuţiile savante din Gara de Nord. Un vis, Doiniţa în puf parfumat. Bomboanele de ciocolată învelite în hârtie de ziar. Zvonuri.

sâmbătă, 29 august 2015

alma

"Fac tranziție  între județe, între suflete".



bum bum Maia liniile de tramvai se intersectează
Maia bate cu pumnul în perete zece zile
la mare, vine să îmi povestească numai
că eu nu sunt bum bum
maică-sa bum bum cu palmele
în buclele Maiei
"nu sunt acasă, Maia" , îi strig în vis

"am fugit de acasă în noaptea aceea,
 îți amintești sigur,
doar m-ai auzit țipând
poate te-ai întrebat de ce.
să nu crezi că mi-a fost ușor, nu"
bum bum, liniile de tramvai se intersectează
alt oraș alte legi, mămico, alte legi
copilul meu, băiatul meu drag.

vineri, 21 august 2015

supunere

"Trec fantome ale verii în declin/Corăbiile sufletului meu marin."- Nichita Stănescu

Sannyasin-supunerea totală, renunţare. Am sărbătorit la cucerirea Constaninopolului, falsele victorii ale unei lumi ucigaşe. Consum, logică, afirmaţie, negaţie, Irina, fluturele. 550. Vii acasă la mine, întâlnind un imens pustiu sufletesc, în care ai investit lumină. Una peste alta, au fost grele, cumplite nopţile noastre. Meschin. Animalic. Masculin, lipsit de intenţie. Gând ascuns. Să fii reversul propriei firi tiranice. Mult.

conducem cadillac-uri în vise de noapte

conducem cadillac-uri în vise de noapte