DEFILARE CU CÂNTEC

Nu mă încearcă niciun sentiment...Sau da,dar ascund lucrul ăsta.Mă întreabă:’’Ai plâns?’’ ’’Nu...’’Dar,mi-e greu.Poate mă interpretează greşit,poate cred că nu am ţinut niciodată la ei.Dar nu-i adevărat ,mi-e greu:de fiecare îmi va fi dor chiar dacă poate vom rămâne împreună :cum să uit de Nyky cu ţipetele ei,de Alexa veşnic îndrăgostită,de Alina mereu misterioasă,de Mădă,emonica noastră,de Andrei Ghionea care mănâncă biscuiţi Oreo şi joacă Canter,de Plop,dansatorul,de Adina energică,plină de viaţă,de Marius,cu potenţial la mate,dar fără voinţă,de Nico,sau Mili,gâsculiţa,de Anne puţin certăreaţă,de Maria glumeaţa cu gura cât şura,de Roxana balerina-pictoriţă,de Andrei Sârbu ’’arhitectul’’,de Tonia,matematicianul,de Marian,şopârla,de Zeno,viitoare actriţă,o adevărată celebritate în America de Sud,o încăpăţânată certată cu matematica...De toţi,pentru că am râs,am plâns,am suferit,ne-am bucurat...Pentru că am împărtăşit sau am ascuns unii faţă de alţii păreri,pentru acestea,vom fi mereu împreună.Nu ştiu când a trecut timpul,cum se scurge,unde au trecut patru ani?


Şi parcă abia acum realizez că mai e un pas,punând punct unui capitol frumos.Dar lacrimi nu am să plâng,nu mi-e dor,nu mi-e nimic.Îmi sunt indiferente lucruri care ar trebui să-mi fie TOT,dar eu simt GOL.Azi defilarea ne-a bucurat dar ne-a şi întristat.Până mai ieri spuneam:E DOAR FESTIVITATEA DE ABSOLVIRE...dar după...ZIUA NOASTRĂ,a multora dintre noi!

M-au considerat rea,egoistă,de neînţeles pentru toţi,o nebună ce trăieşte mereu în lumea ei,detaşată de REALITATE mereu...