coridorul vis de şoapte

"Sunt cu tine ca fără de tine..."

Doamne,ce oameni şi ce ploi
e timpul acesta eliberator
de oameni şi cărţi albastre când
închisă în ochiul meu blând fumată până la epuizare
stau într-un colţ şi aştept
cu nerăbdare
ploile acelea mari cu nume de fete
tinere şi pline de viaţă.

ce simple sunt vocile astea:atât de line
cu creioane şi funcţii exponenţiale
ne mai cerem un cuvânt potrivit
cerşind printre bănci pe scaune
mai mici decât sufletul nostru
puţină atenţia din partea celui care stă cu
faţa spre tablă.

nicio parte nu se potriveşte cu trupul meu!
ce legătură au toate?
e timpul meu, născut dintr-o coajă de nucă.

oglindă,oglinjoară:reversul fiinţei

"Ce face el aici?I-o fi plăcând?S-o fi gândit să placă?"



Don't speak
am rămas
tuse usturătoare şi seacă
închisă în paltonul gri
nu sunt Baudelaire cu florile răului
nici Bacovia să mă fi scris
pe mormânt.eşti rău!
unul dintre verosimilele visuri
greu şi la fel de fiecare dată diferit.

nu ţi-e scârbă de tine,întotdeauna
cu acelaşi drum repetat mereu între
7:30 şi 15:45...
nu ţi-e silă de tine,mereu aceeaşi
fără de nicio realizare?!

atât pentru azi

Slăbiciune-cuvântul tău şi ce mică îmi simt respiraţia învelită în trupul ăsta atât de sălbatic.Amin pentru atât.Sufletul meu se închide încet,încet în mine...

ce.

"sunt prea departe de mine,de cea care îmi doresc cu adevărat să fiu."

fiecare mijloc este ca o întoarcere în timp.luăm naştere din coastă în coastă şi mintea fiecăruia dintre noi apare cea dintâi.apoi  ne sunt modelate picioarele şi oasele din piept până în creştetul capului.ce minune că suntem oameni!
am spus:sunt prea mică pentru visurile mele.nu de puţine ori mi-am dat seama că cea din oglindă e diferită cu totul de cea din faţa oglinzii...ce minune să exişti ca propriul meu orizont.ajung în grabă acasă şi deschid cutiuţa plină cu temeri:entităţi cu aripi şi soare în octombrie plin.mă simt atât de înghesuită sub fruntea mea simplă şi ameţită de fumuri albastre.ah!am uitat cine sunt!
hei,tu!cine eşti...mi-am găsit adăpost în culcuşul mijlocit de îndoieli!ce...simple sunt gândurile cu aripi şi zboruri îndrăzneţe!
mamă,vino acasă mai repede!

"mi-am dat seama că există un timp când Moş Crăciun moare şi se naşte într-o altă viaţă.fiecare om îl ucide pe omul ăsta frumos şi veşnic şi-atât de pierdut în Polul său Nord."

basni

 "cele două cruci sunt fantastice..."
sufletul ăsta cuminte va avea întotdeauna acelaşi vis.vis cu înger şi maci.va tremura din toate încheieturile când respiraţiile îi vor încurca umerii şi fluturii se vor aşeza sub talpa piciorului.o să se întrebe curios de ce întreaga sa fiinţă e tulburată de apariţia acestui uriaş.şi de fiecare dată când o să-i simtă pasul arogant...va muri pentru 19 secunde şi se va naşte  într-o altă dimensiune:cu lanţuri şi bocanci...

zvâr:din seria celor două respiraţii

Mi-e nu ştiu ce,mi-e nu ştiu cum!Mi-e înăuntrul meu de tine...

pisica mănâncă ciocolată
zgâtie de fată cu gât de oţel
rămâi întotdeauna un gând
tu,tu,tu
eşti departe şi
m-au întrebat
şi a mai zis ceva
nu,nu nimic
se zvârcolesc irişii în orbite
i-ai tulburat
omule
aceeaşi prezenţă mitică,fiinţa
ignorantă
dintre două respiraţii
răsfăţ distorsionat
în limita de cer şi de lume
cum să nu te cunosc,eu
fata cu fluturi din cărţi,
omule,omule!

omniscienţă
obsedant fruntea mea
colţul- şina de tren
urmă fadă
de idee şi cuvânt
l-am greşit pe Harap Alb...

tablou

"şi dacă nu e ceea ce îmi doresc cu adevărat?"

am învăţat să număr în palmă
fiecare bătaie a inimii,fiecare şoaptă
şi fiecare înghiţitură a sufletului:
toţi aceşti oameni,ignoranţi şi frumoşi
sunt ai mei,cu halbele pline cu bere,cu
ciuperci şi arici,
vise pe jumătate mi-au spulberat nopţile în
cunune de flori şi
camere negre şi disperate.

toate acestea pe limba mea se aşază
cu minciună şi
mă înclin în faţa uriaşilor
Doamne,de i-aş atinge mâna
ce oameni
aplaudaţi în sala imensă
cuvântul răsărit de pe buzele lor.
titani ai jocului de scenă...

portret colorat

"e încă acolo şi nu mă satur de privit.om de lut şi om de nimic..."

exersăm râsete
cu dinţii încleştaţi în buzunare
căutând sub manşetele sacoului
iscoditoarea identitate
a universului:
împrumutăm cosmosuri
şi
galaxii de pe scaunul roşu.
dacă e să se întâmple...sunt
încă aici: cu eşarfe albastre şi carouri verzi
teatrul ne-a învăţat să aplaudăm cruci.

october fellings

Un vânt a aruncat departe ploaia, a luat cu el cerul şi frunzele, lasând în spate doar copacii. Cred că am ajuns să cunosc prea bine toamna.

ai tatuat zăpezi şi piele moartă pe toamna
asta,şi-aşa zdruncinată de clopotul
zbârnâitor al acelor de ceas.
adormită pe genunchiul meu stâng
stă
civilazaţia Micenei
aşteptând prăbuşirea
zeilor,coasta mea stângă
pictată cu fluturi şi pene de
phoenix,fiinţă nemuritoare.

inspiraţie rotundă cu cercuri şi oameni
cu soare şi străzi obosite ...

5 nasturi şi o broască ţestoasă.

"Duplessis nu l-a vrut pe Dumas,Lennon poate nu şi-a dorit-o pe Yoko.Pygamlion a zămislit-o pe Galateea..."

aruncat pe podea

desfăcut de braţul meu meu permanent

stă inelul din care şarpele muşcă lacom 

pasăre tropicală.

esul consecvent

prins cu un ac 

se încolăceşte în mine

fiinţa cu nasturi în loc de fălci 

au crescut mărturii inspirate

de cântec cu  mozart

şi poeme 

cu baudelaire.

un trup pe jumătate de anotimp

aşteaptă la malul mării.

 

...2 înmulţit cu 1

"-Şi a mai spus ceva?

-Nu.A dat de înţeles că nu va fi nimic niciodată şi că mi-e dat să trăiesc o iluzie şi să ador un vis.Mi-am dat seama că fost doar un moment."

am chef să te scriu

poem cu soare şi climax

rotund

am chef să-ţi scriu gâtul cu un umăr şi jumătate

rămâi acelaşi pas arogant

figură care trecând prin mine creezi fluturi şi moarte vie

inimă poem

pentru cel din urmă cu două pagini

care mi-a simţit nefirescul

într-un timp mitic

vino şi îmi arată perechea aceea perfectă de ochi...care să-mi măsoare

rimele albe ce mă epuizează de inele

şi de care în molecula firească şi neîntrecută 

a cosmosului să se transforme într-o matematică

simplă:2 înmulţit cu 1.

viitorul într-o cutie

"secunda aceea s-a stins.timpul meu a murit demult..."


Imaginea din oglindă mă priveşte cochet.Imagine zbuciumată,cu trăsături schimonosindu-se pe ziduri.Îmi cunoaşte sufletul şi-mi ştie fiecare bătaie a inimii.Mi-a dat o palmă atunci când a trebuit,mi-a aşezat pe frunte prima iarnă şi primul viscol într-o zi a lui şapte.Mă îndreaptă în fiecare secundă spre moarte conturându-mi un traseu perfect,presărat cu multe piedici şi multe bucurii.Ştie că sunt specială şi mai ştie că de fiecare dată când nu mă aştept cineva îmi va face un rău pentru a fi mai bună mai târziu.
Şi eu ştiu, la fel ca şi ea...că într-o zi va părăsi trupul ăsta şi că de mine se va alege pământul din care cu durere mi s-a plămădit destinul.Ştiu că într-o zi nu va mai fi aici şi că va da socoteală acolo,undeva cu ochii deschişi în lumină.Eu am să am ochii închişi,într-un somn adânc şi poate că ei vor plânge pe pieptul nostru închis într-o cutie şi că ne vor întreba fără să aştepte răspuns de ce s-a întâmplat aşa,de ce a fost să fie aşa.Şi niciuna din noi nu o să mai dea socoteală chiar dacă ar vrea pentru că una va fi sus şi cealaltă jos.
N-am să mai simt aproape de mine nici frunza,nici pământul,nici lacrimile care vor curge.Şi din nou ea,desprinsă de mine,va alerga înspăimântată dar fericită totodată,căutând o persoană bună,care s-o înţeleagă şi s-o facă să simtă o atingere,un parfum.Dar ce păcat că nu va putea să se mai întâmple nimic...niciodată
Una va fi  trup,cealaltă suflet.2 imagini suprapuse perfect.În ziua aceea,care e departe acum...are să schimbe tot ceea ce eu am însemnat deja.