Numb

Niciun strop de ploaie pe pământul ăsta măzgălit de culorile reci ale târziului noiembrie.Se apropie iarna şi nu-mi pot dezlipi întunecimile privirii de griurile cerurilor depărtate..Sub masca unui zâmbet fals,stau ascunse toate cele câte au fost.Încearcă să-ţi aminteşti toate gândurile mele.Niciodată nu ai să ştii ce-i în mintea mea...Doar urmele de cerneală de pe mâinile mele trădează vorbele fără nicio logică.Crede-mă!Nici măcar eu nu mă mai recunosc.Ochii mi-s plini de auriul soarelui şi vântul îmi răvăşeşte pletele.Buzele însângerate cer dor.Nu simt nimic,dar totuşi...Păsările strigă toamna din capătul celălalt al lumii şi ultimul pescăruş poartă ploaia în aripile îngreunate de visul Vamei.Spirtul tare şi rece îmi absoarbe puterile şi mă lasă fără vlagă.Toamna mea?Eu sunt fără toamnă.Eu nu am toamnă.Cine te-a minţit?Ah!Uitasem!Tot eu,însă alta decât mine.Au venit la mine să mă întrebe ce mai fac toate copilăriile adunate într-o valiză şi-apoi au plecat cu o barcă de hârtie să exploreze necunoscutul.Vino să curgi în stelele mele deplin şi lasă-mă să te beau până mă voi îmbăta cu aroma ta de scorţişoară şi gutui încinse de foc.Te vreau vis frumos,coşmar al nopţilor albe!