
mi-au lovit pieptul într-o încrucişare a braţelor
parc-ar fi desenat aerul
cu jocuri de oameni mari şi neînvăţaţi
suntem încă mici pentru gânduri mari,
atât de închişi în jumătatea noastră de pământ
că aşa ne-au învăţat cei mai mari
în frunte cu Dumnezeu
şi am despletit viaţa cea rea de mine
şi i-am dat elan,a ajuns la Luvru şi-acolo i-a păcălit
s-a făcut iepure şi a murit următoarea zi
atât de fricoasă a fost.
am încremenit imagine inversă
într-o oglindă cu susul în jos
gura de aer dintre mine şi ei...
[salutări din lumea urşilor adormiţi]
Uneori şi oamenii mari greşesc..
RăspundețiȘtergereda...de cela mai multe ori!
ȘtergereCantatul mai alina,sau cel putin asa am eu impresia....
RăspundețiȘtergereda!uneori e ca o eliberare!
ȘtergereIn primul rand , foarte frumos noul aspect al blog-ului , imi place la nebunie . Cat despre poezie..Hm , interesant :-? , ma intreb , de unde-ti vin ideile ? :))
RăspundețiȘtergerehabar nu am!de fapt fiecare viaţă mă insipiră...
ȘtergereAceasta gura de aer te diferentiaza de ei!
RăspundețiȘtergereaşa este!
Ștergere