"refuz o viaţă de canar în colivie..."fălcile s-au aprins într-un iris decupat
i-am aşezat plămânii pe fotoliu,
am închinat în cinstea sa un poem
şi a zăcut nouăsprezece identităţi de fluture
călcâiul meu a deschis o rană
am urlat monştrii că s-a desfăcut de mine pumnul
şi-aş fi vrut să fiu rădăcină,trup mucegăit în trupul său
să pot muşca liniile dichisite ale diezului perfect
am scăpat cuvântul din palmă
în mine s-au rostogolit furtuni şi erosuri albastre
şi i-am scrântit surâs să-mi fie om la nevoie
a căscat spatele său perfect
în burtă de scoică mi-am închis tâmplele:au zvâcnit a pustiu.
[salutări din lumea urşilor adormiţi]
De multe ori ne dorim ceea ce nu vom putea căpăta niciodată.
RăspundețiȘtergerecu siguranţă aşa este.dar dacă nu putem accepta aşa ceva!...
ȘtergereRaisa are dreptate..Frumoasa postarea.
RăspundețiȘtergeremulţumesc! :)
ȘtergereApa se descurca fara pesti, dar pestii nu se pot descurca fara apa.Si poate ca doar asa si doar prin prisma acestei necesitati ei isi gasesc, intr-un final, sensul existentei, menirea,stabilitatea(cine stie?). Fara o dependenta, n-am putea "sa fim".
RăspundețiȘtergereFără fiinţele ce ne sunt mai mult sau mai putin aproape,existenţa noastră nu s-ar mai numi existenţă şi fire.
Ștergere<3 .
RăspundețiȘtergere:)
ȘtergereCred ca niciodata n-ar trebuisa ne acceptam limitele,altfel n-am mai evolua,ca tot vorbeai de colivie.
RăspundețiȘtergereTake care!Kisses:*:*:*
ştiu!însă uneori sunt momente în care îmi dau seama că mă zbat degeaba pentru lucruri care nu se vor întâmpla!
RăspundețiȘtergereNe trebuie libertate,libertatea de a fi noi!
RăspundețiȘtergerelibertatea de a nu ne mai ascunde!
Ștergere