miercuri, 16 ianuarie 2013

în eros albastru

"refuz o viaţă de canar în colivie..."

fălcile s-au aprins într-un iris decupat
i-am aşezat plămânii pe fotoliu,
am închinat  în cinstea sa un poem
şi a zăcut nouăsprezece identităţi de fluture
călcâiul meu a deschis o rană
am urlat monştrii că s-a desfăcut de mine pumnul
şi-aş fi vrut să fiu rădăcină,trup mucegăit în trupul său
să pot muşca liniile dichisite ale diezului perfect
am scăpat cuvântul din palmă
în mine s-au rostogolit furtuni şi erosuri albastre
şi i-am scrântit surâs să-mi fie om la nevoie
a căscat spatele său perfect
în burtă de scoică mi-am închis tâmplele:au zvâcnit a pustiu.

[salutări din lumea urşilor adormiţi]

12 comentarii:

  1. De multe ori ne dorim ceea ce nu vom putea căpăta niciodată.

    RăspundețiȘtergere
  2. Apa se descurca fara pesti, dar pestii nu se pot descurca fara apa.Si poate ca doar asa si doar prin prisma acestei necesitati ei isi gasesc, intr-un final, sensul existentei, menirea,stabilitatea(cine stie?). Fara o dependenta, n-am putea "sa fim".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fără fiinţele ce ne sunt mai mult sau mai putin aproape,existenţa noastră nu s-ar mai numi existenţă şi fire.

      Ștergere
  3. Cred ca niciodata n-ar trebuisa ne acceptam limitele,altfel n-am mai evolua,ca tot vorbeai de colivie.
    Take care!Kisses:*:*:*

    RăspundețiȘtergere
  4. ştiu!însă uneori sunt momente în care îmi dau seama că mă zbat degeaba pentru lucruri care nu se vor întâmpla!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ne trebuie libertate,libertatea de a fi noi!

    RăspundețiȘtergere

conducem cadillac-uri în vise de noapte

conducem cadillac-uri în vise de noapte