timpuri

"Sunt timpurile astea când mi-aş da sufletul înnebunită de ploi şi de oameni...Sunt minunatele mele închipuiri!"

îmi scotoceşte bagajul cu mare băgare de seamă,

respir greu,din când în când îmi las capul pe spate
şi aştept cu nerăbdare să se sfârşească totul
mă simt împinsă din spate de un înger hâd care-mi joacă pe degete
firul de iarbă şi faptele bune,
nu făcusem de fapt nimic,nimic bun şi nimic rău
gleznele săltau către el şi-ntorceau pământul cu susul în jos
domnul meu e minunat,la fel şi tânărul din oglindă
îmbrăţişările îmi scapă printre cojile de portocale ce-mi cresc spatele în forma perfectă a unui "S"
şi domnul T. priveşte,în afara mea,ca de fiecare dată
îmi las capul pe umărul său şi casc răsăriturile în trupul ferm şi perfect.

mâini,braţe,un vierme tremură,mărul lui Adam
lumea unui om bun,toate acestea ridică statuile
de pe marginea drumului se aude un hohot de râs
e puiul de castană fericit
că împlinirile mari sunt numai idealuri fantastice,
aşa cum e cu zmeul sau omul plămădit între cele două respiraţii.

niciun om al literelor
nu i-a gândit vreodată respiraţia...
dor mare,scorţişoară şi bocanci.
visul s-a deschis către noi.

[salutări din lumea urşilor adormiţi]